Decizia de a divorța e rareori ușoară. Odată luată, următoarea întrebare este practică: unde și cum se face? În România există trei căi, iar alegerea corectă poate face diferența între câteva săptămâni și un proces care durează mult mai mult.

1. Divorțul la primărie (pe cale administrativă)

Este varianta cea mai simplă, prevăzută de Codul civil. Se poate folosi dacă sunt îndeplinite toate aceste condiții:

• ambii soți sunt de acord cu divorțul;
• nu au copii minori, fie născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați;
• niciunul dintre soți nu se află sub o măsură de ocrotire care îi afectează capacitatea.

Cererea se depune împreună și personal la ofițerul de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei sau de la ultima locuință comună. Urmează un termen de reflecție de 30 de zile, după care soții se prezintă din nou, personal, și își confirmă hotărârea. Ofițerul de stare civilă eliberează apoi certificatul de divorț.

La primărie nu se împart bunurile. Partajul se face separat, la notar sau în instanță.

2. Divorțul la notar

Notarul public poate constata divorțul prin acordul soților inclusiv atunci când au copii minori, cu o condiție esențială: soții trebuie să se înțeleagă asupra tuturor aspectelor privind copiii:

• exercitarea autorității părintești, de regulă în comun;
• locuința copiilor după divorț;
• programul de legături personale cu părintele la care copilul nu locuiește;
• contribuția fiecărui părinte la creșterea și educarea copiilor, adică pensia de întreținere.

Și la notar există termenul de reflecție de 30 de zile. Avantajul față de primărie e că, în fața notarului, puteți rezolva în aceeași procedură și împărțirea bunurilor comune, dacă vă înțelegeți asupra ei.

3. Divorțul în instanță

Instanța rămâne singura cale atunci când:

• unul dintre soți nu vrea să divorțeze;
• soții vor să divorțeze, dar nu se înțeleg asupra copiilor sau a bunurilor;
• unul dintre soți nu se poate prezenta personal la primărie sau la notar.

Divorțul în instanță se poate cere prin acordul soților, din culpa unuia dintre ei, atunci când relațiile sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai e posibilă, sau după o separare în fapt de cel puțin doi ani. În același proces, instanța poate stabili și locuința copiilor, programul de vizită, pensia de întreținere și, la cerere, împărțirea bunurilor. Înainte de a hotărî asupra copiilor, instanța ascultă de regulă copilul, iar părerea lui contează, în funcție de vârstă și de maturitate.

Ce se întâmplă cu numele după divorț

Soții pot conveni ca soțul care a luat numele celuilalt să îl păstreze și după divorț. În lipsa unui acord, fiecare revine, de regulă, la numele dinaintea căsătoriei. Instanța poate permite păstrarea numelui pentru motive temeinice, de exemplu în interesul copiilor.

Greșeli care costă la divorț

• Accepți orice acord doar ca să se termine mai repede. După ce divorțul e definitiv, modificarea înțelegerilor devine mult mai grea.
• Nu știi ce bunuri sunt comune și ce bunuri sunt proprii. Bunurile cumpărate în timpul căsătoriei sunt, de regulă, comune, indiferent pe numele cui sunt trecute. Cele moștenite sau primite ca donație sunt, de regulă, proprii.
• Uiți de credite. Divorțul nu schimbă contractul cu banca. Dacă sunteți codebitori, banca poate cere plata oricăruia dintre voi.
• Scrii mesaje furioase sau implici copiii în conflict. Mesajele și postările de pe rețelele sociale apar tot mai des ca probe.

Întrebări frecvente

Care e cea mai rapidă variantă? Primăria sau notarul, dacă sunteți de acord pe toate aspectele. După termenul de 30 de zile, divorțul poate fi finalizat.

Pot divorța dacă soțul sau soția locuiește în străinătate? Da, de regulă în instanță. Primăria și notarul cer prezența personală a ambilor soți.

Am nevoie de avocat? La primărie și la notar nu este obligatoriu. În instanță și atunci când există copii sau bunuri importante, un avocat vă ajută să nu pierdeți drepturi și să redactați un acord care să reziste în timp.

Fiecare situație e diferită și se analizează pe documente. Dacă vă gândiți la divorț, cel mai bun moment pentru o consultație este înainte de primul pas, nu după citarea în instanță.